Agora cetăţenilor pe probleme climatice

Data: 11 Iunie 2008

În perioada 12-13 iunie, Parlamentul European va găzdui cea de-a doua ediţie a dezbaterii AGORA cetăţenilor, care are ca temă schimbările climatice. La acest eveniment vor lua parte peste 500 de reprezentanţi ai societăţii civile europene. AGORA va completa un program intens al activităţilor parlamentare pe această temă şi va contribui la iniţiative viitoare.

După ediţia inaugurală de anul trecut, cu privire la viitorul Europei, Parlamentul va găzdui, pentru două zile, AGORA cetăţenilor cu privire la schimbările climatice. 500 de reprezentanţi ai societăţii civile europene vor avea un schimb de opinii cu membrii Parlamentului European, factori-cheie de decizie din UE şi experţi internaţionali, având posibilitatea să formuleze recomandări instituţiilor europene. Ca urmare a publicării primului raport interimar al Comisiei temporare, PE pentru schimbări climatice (raportul Florenz) şi a ceremoniei de decernare a premiilor Energy Globe Awards, forumul AGORA din iunie are loc în contextul dezbaterii în Parlamentul European a pachetului legislativ privind schimbările climatice şi a pregătirii summiturilor de la Poznan (sfârşitul anului 2008) şi de la Copenhaga (sfârşitul anului 2009). Diferitele aspecte ale acestei problematici complexe vor fi dezbătute în cadrul a cinci ateliere: resurse, tehnologii, solidaritate, economie şi educaţie. Organizaţiile societăţii civile sunt invitate să îşi exprime punctele de vedere şi de a prezenta propuneri. Concluziile AGORA, elaborate de către reprezentanţii societăţii civile, vor fi transmise instituţiilor naţionale şi celor europene.