Agricultorii trebuie să producă „mult, însă cu resurse puţine“
În următoarele trei decenii este preconizată o creştere de până la 60% a cererii alimentare la nivel mondial, ceea ce constituie o adevărată provocare pentru agricultori. Aceştia trebuie să dea dovadă de spirit inovator pentru a realiza producţii mari cu resurse cât mai puţine, susţin organizaţiile europene ale producătorilor agricoli COPA-COGECA. „Constatăm semne promiţătoare în sectorul energetic, pe fondul utilizării de către anumiţi agricultori a energiei regenerabile, de exemplu a biogazului, ca sursă de electricitate. Trebuie să lansăm o abordare similară şi în ceea ce priveşte nutrimentele. Dacă dorim să facem faţă cererii alimentare tot mai mari la nivel mondial, trebuie să producem mai mult şi mai bine, dând dovadă de mai mult spirit inovator la nivelul exploataţiei agricole“, a declarat Arnaud Petit, directorul Departamentului produse de bază şi comerţ din cadrul COPA-COGECA, la o conferinţă organizată în cadrul târgului „Săptămâna Verde“ de la Berlin. Potrivit unui comunicat al Federaţiei Pro Agro, membră a organizaţiei COPA-COGECA, 842 milioane de persoane se confruntă deja cu foamea cronică, iar cererea de produse alimentare este în creştere. (Oana Nistor)