AIDRom sprijină familiile sinistrate din Galaţi

Un articol de: Pr. Gabriel Molocea - 09 Octombrie 2013

Membrii Comisiei de coordonare a activităţilor umanitare a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, întruniţi în şedinţă de lucru la Centrul eparhial, în data de 24 septembrie, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Casian, au participat la întâlnirea cu Miklos Menessy, coordonatorul de programe pentru prevenirea dezastrelor şi răspuns în situaţii de urgenţă a Asociaţiei Ecumenice a Bisericilor din România - AIDRom. Cu acest prilej, a fost discutat modul în care, cu sprijinul şi binecuvântarea IPS Arhiepiscop Casian, AIDRom va desfăşura activităţi de ajutorare a populaţiei sinistrate, prin implicarea Sectorului social eparhial, precum şi a părintelui protoiereu şi a preoţilor din parohiile Protoieriei Târgu Bujor, pentru oferirea de ajutoare materiale.  Această iniţiativă s-a concretizat marţi, 8 octombrie, când delegaţia AIDRom, coordonată de Pavel Bunea, a distribuit în parohiile Măcişeni, Roşcani, Băneasa şi Suceveni din Protoieria Târgu Bujor 400 de pachete cu alimente de primă necesitate, apă minerală şi obiecte de igienă personală, pentru 400 de familii, pe bază de procese-verbale şi liste semnate de către preoţii din parohiile respective, precum şi de către beneficiari. Valoarea acestor ajutoare se ridică la suma de 70.000 lei. AIDRom va mai desfăşura în Protoieria Târgu Bujor şi alte acţiuni umanitare, sprijinind atât familiile afectate de inundaţii, precum şi pe cele care se află într-o situaţie materială precară. Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România - AIDRom, fondată în 1991, este formată din reprezentanţi a cinci Biserici din ţară: Biserica Ortodoxă Română (membru fondator); Biserica Reformată din România (membru fondator); Biserica Evanghelică CA din România (membru fondator); Biserica Evanghelică Luterană din România; Biserica Armeană din România. AIDRom s-a constituit ca platformă de finanţare, dezvoltare comunitară şi dialog interconfesional şi interetnic. Sprijinul financiar şi consultanţa AIDRom s-au constituit în programe complementare la efortul de reconstrucţie al autorităţilor centrale şi locale în cazuri de calamităţi şi dezastre.