Ajunul Bobotezei la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

Un articol de: Constantin Ciofu - 07 Ianuarie 2019

La Catedrala Arhiepiscopală din Roman, a fost săvârşită sâmbătă, 5 ianuarie 2019, Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Alături de soborul preoţilor şi al diaconilor, în Catedrala Arhiepiscopală din Roman, s-au aflat credincioşi care au fost stropiţi cu apă sfinţiţă, spre „sănătatea sufletească şi trupească”. În cadrul rânduielii liturgice, s-a oficiat slujba Aghesmei Mari, apoi, conform tradiţiei locului, obştea călugărilor şi călugăriţelor de la catedrală s-a îndreptat spre Reşedinţa Arhiepiscopală, intonând Troparul Bobotezei.