Ajunul Bobotezei la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 07 Ianuarie 2020

În Duminica dinaintea praznicului Botezului Domnului, Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Răspunsurile liturgice au fost date de corala Catedralei Mitropolitane, dirijată de preot lect. dr. Dan Alexandru Streza. Credincioşii din Sibiu au participat în număr mare la Sfânta Liturghie şi mulţi dintre aceştia s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre însemnătatea duhovnicească a ajunului acestui mare praznic, zi de post aspru şi de rugăciune pentru fiecare dintre credincioşi.

„Anul acesta, Ajunul Bobotezei a căzut duminica, şi chiar dacă este duminică şi se săvârşeşte Sfânta Liturghie, este zi de postire aspră (...). Botezul administrat de Sfântul Ioan nu este botezul creştin, care a fost întemeiat de Mântuitorul după Învierea Sa, când i-a trimis pe ucenicii Săi în lume la propovăduire şi învăţându-i să boteze. Botezul lui Ioan a fost pregătitor”, a subliniat ierarhul.