Ajutoare din Germania pentru Spitalul „Providența” din Iași
În contextul pandemiei de COVID-19, Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, în colaborare cu Crucea Roșie Bavareză, a sprijinit în luna aprilie Spitalul „Providența” din Iași cu echipamente de protecție, la care se adaugă o donație în bani, toate în valoare de 20.000 de euro.
Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, în colaborare cu Crucea Roşie Bavareză, a organizat la sfârşitul săptămânii trecute un transport umanitar către Spitalul „Providența” din Iaşi, al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Ajutorul a constat în 1.400 de combinezoane, 5.500 de mănuși Nitril, 4.000 de măști sanitare și 1.000 de măști FFP2. La acestea se adaugă o donație în bani, realizată la începutul lunii aprilie, astfel încât donația totală ajunge la valoarea de 20.000 de euro.
Vineri, 24 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Arhiepiscopul ortodox român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a fost prezent la plecarea acestor ajutoare spre România, ocazie pentru care s-a rugat împreună cu părintele Klaus Klein (preotul ortodox de intervenție al Crucii Roșii Bavareze) pentru cei afectați de boală, dar și pentru medicii, asistenții și toți cei implicați în activitățile de sprijin în această perioadă de criză. A fost prezent și Franz Schedlbauer, primarul localității Bogen, de unde a plecat transportul.
Înaltpreasfinţia Sa a vizitat sâmbătă, 25 aprilie, și Centrul Comandamentului de Criză al Crucii Roșii responsabil pentru Bavaria Inferioară. Aici s-a întâlnit cu Uwe Suchomel, șeful acestui centru, și i-a binecuvântat pe cei care de şase săptămâni coordonează fără întrerupere activitatea angajaților Crucii Roșii din teritoriu. Înaltpreasfinția Sa a mulțumit din inimă pentru devotamentul acestor oameni și pentru sprijinul substanțial pe care aceștia l-au oferit semenilor noștri aflați în suferință în țară.