Ajutoare din partea Bisericii pentru persoanele defavorizate din Neamţ
În luna aprilie, parohiile din Protopopiatul Piatra Neamț s-au mobilizat și au oferit pachete cu produse, hrană caldă și medicamente familiilor și persoanelor vulnerabile, precum și cadrelor medicale de la Spitalul Județean Neamț.
În această perioadă, Parohia Bodeștii de Jos a oferit alimente pentru opt văduve vârstnice din comunitate și pentru câteva familii cu mulți copii. Totodată, Parohia Mășcătești a donat din fonduri proprii produse alimentare pentru șapte persoane, iar Parohia Bistrița a ambalat conserve, dulciuri și pâine pentru 15 beneficiari.
La Parohia Preluca, părintele paroh a asigurat mâncare caldă persoanelor defavorizate din localitate și pachete cu alimente și legume, în total fiind cheltuită suma de 2.350 de lei. De asemenea, Parohia „Înălțarea Domnului”-Brateș a donat 120 de kilograme de carne, produse lactate și alimente neperisabile celor 15 pensionari văduvi din comunitate.
Parohia „Sfântul Ioan Domnesc” din Piatra Neamț a sprijinit în această lună câteva familii și zeci de persoane vulnerabile din municipiu. Mai multe detalii ne-a oferit părintele paroh Dan Ovidiu Cojan: „Cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului Hristos, dar și în contextul situației de criză provocate de epidemia de COVID-19, am reușit, prin bunăvoința și dragostea unor credincioși, să satisfacem necesitățile materiale și medicale ale unor enoriași, persoane vârstnice, dar și familii cu venituri modeste, familii cu un număr mai mare de trei copii. La nivelul parohiei noastre, în primă etapă, am reușit să vizităm și să ducem pachete la trei familii, ulterior m-am deplasat la un cămin care adăpostește mame abuzate, unde am oferit alimente. În săptămâna Sfintelor Pătimiri am reușit să pregătim 25 de pachete consistente, cu produse pe care le-am considerat absolut necesare pentru masa de Paști (ouă, cozonac, ulei, zahăr, făină, orez, paste, salam, cașcaval, unt, sucuri, produse de igienă, detergent etc.). Pentru toate acestea a fost cheltuită suma de 3.500 de lei, bani colectați din donațiile credincioșilor și ale persoanelor de bine, iubitori și închinători ai acestui sfânt locaș voievodal”.
Parohia „Pogorârea Sfântului Duh”-Gară din Piatra Neamţ a oferit, de asemenea, celor nevoiași pachete substanțiale cu mâncare (carne, lactate, paste, dulciuri, pâine ș.a.m.d.) în valoare de 10.300 de lei. Pe lângă aceste alimente, au fost dăruite și 50 de cărți de rugăciune.
Hrană caldă, medicamente și cozonac pentru personalul medical
Tot în această perioadă, Protopopiatul Piatra Neamț a oferit medicilor Secției de Boli Infecțioase de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamț porții cu hrană caldă, medicamente în valoare de 500 de lei, iar personalul medical și cei internați au primit cozonaci în valoare de 800 de lei. Totodată, din stocul ROD - spațiu creativ și de învățare, protoieria a oferit unor bătrâni 10 pachete cu alimente.