Ajutoare pentru 463 de familii
Guvernul a aprobat o hotărâre prin care acordă ajutoare de urgenţă în valoare de 1,2 milioane de lei, pentru sprijinirea a 463 de familii şi persoane singure, afectate de calamităţi naturale, incendii ori probleme grave de sănătate, ce pot conduce la riscul de excluziune socială. Aceste familii au fost identificate deja în urma anchetelor sociale realizate de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti. Ajutoarele se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, potrivit Agerpres.