Ajutoare pentru nevoiaşii din două cătune din Munţii Cernei

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 03 Noiembrie 2021

Mai multe persoane nevoiaşe din două cătune din Caraș-Severin au primit vineri, 29 octombrie, alimente şi produse de strictă necesitate din partea unei parohii din Lugoj, județul Timiș. Acţiunea s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înalt­preasfinţitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, şi prin bunăvoinţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Iniţiativa acestei campanii de ajutorare a persoanelor nevoiaşe din cătunele Dobraia şi Prisăcina, sate ce fac parte din comuna Cornereva a judeţului Caraş-Severin, a aparţinut Asociaţiei Centrului Ortodox din cadrul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj, în parteneriat cu Şcoala Specială „Alexandru Roşca” din acelaşi oraş. De la aceeaşi unitate şcolară au participat şi mai multe cadre didactice în calitate de voluntari.

Ajutoarele oferite au constat în alimente neperisabile şi articole vestimentare, necesitatea lor fiind evidenţiată atât de situaţia materială a beneficiarilor, cât şi de apropierea sezonului rece. Transportul produselor a fost asigurat prin implicarea părintelui Ion Talpeş, locuitor al unuia dintre satele vizitate, care a pus la dispoziţie două maşini de teren în vederea deplasării de la drumul principal până la casele nevoiaşilor, majoritatea persoane în vârstă şi suferinde, se arată pe site-ul mitropolia-banatului.ro.

„Emoțiile nu au întârziat să apară odată cu momentul în care am interacționat cu acei oameni simpli, majoritatea dintre ei fiind de vârsta a treia, însă de o frumuseţe la chip şi la suflet cum rar am întâlnit. Greutățile, neajunsurile, dar şi simplitatea vieţii din trecut şi din prezent au constituit pentru noi o pildă vie despre ceea ce înseamnă armonia deplină cu natura şi cu Dumnezeu. Mărturiile lor despre modul în care îşi duc povara anilor ne-au impresionat până la lacrimi. Abia când am plecat şi am coborât am realizat că am fost mai mult în cer decât pe pământ, unde am întâlnit oameni cu sufletele lipite de Dumnezeu”, a mărturisit părintele Cristian Cerbu, preşedintele asociaţiei care a făcut posibilă această activitate filantropică.

La plecare, voluntarii au poposit şi în bisericuța situată pe dealul de la Dobraia, unde au mulţumit lui Dumnezeu pentru realizarea acestei acţiuni filantropice, rugându-se şi pentru sănătatea şi ocrotirea nevoiaşilor vizitaţi.