Ajutoare pentru semenii aflați în nevoi din județul Argeș
Parohii din Eparhia Argeşului şi Muscelului au continuat în luna octombrie şi la începutul lunii noiembrie proiectele social-filantropice de ajutorare a persoanelor aflate în nevoi. În cadrul acestora, persoanele cu venituri materiale reduse şi familiile cu mulţi copii au primit alimente, îmbrăcăminte, rechizite şi ajutoare financiare.
La sfârşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie, în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului s-au desfăşurat o serie de activităţi social-filantropice pentru ajutorarea persoanelor aflate în diferite situaţii de risc social, familii cu venituri materiale reduse sau copii care nu îşi pot desfăşura activitatea şcolară în condiţii optime.
Sectorul social, filantropic și de misiune al eparhiei a continuat proiectul misionar-pastoral. Caravana „Bucuria de a dărui”, coordonat de părintele consilier eparhial Andrei Diaconescu, a poposit săptămâna aceasta în Parohia Bughea, din cadrul Protopopiatului Câmpulung Muscel, unde, în prezența preoților slujitori, a adus bucurie unui număr de 60 de familii din comunitatea defavorizată care au primit produse alimentare, jucării, rechizite, materiale igienico-sanitare şi articole de îmbrăcăminte, a transmis TRINITAS TV.
„Am ajuns la Bughea, o comunitate care ne aşteaptă de fiecare dată cu braţele deschise. Campania este mai veche, iar în această perioadă de restricţii a fost desfăşurată mai greu. Cu toate acestea nu putem uita de obligaţia noastră de a face fapte bune. Respectând toate restricţiile sanitare, am adus acestor familii nevoiaşe daruri de haine, alimente, rechizite pentru copii şi jucării, care au adus bucurie. Aceeaşi bucurie o avem şi noi, cei care am adus aceste daruri”, a declarat părintele Andrei Diaconescu.
În această perioadă, acţiuni de ajutorare a semenilor aflaţi în nevoie s-au desfăşurat şi în alte comunităţi din eparhia argeşeană, în cadrul unor proiecte filantropice consacrate, precum „Masa bucuriei” sau „Campionii bucuriei”.
În aceste proiecte sunt implicați protoiereii și preoții din fiecare protopopiat, precum și credincioșii din cuprinsul eparhiei, care sunt chemați să aducă bucurie în casele celor sărmani, se arată pe site-ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
Astfel, în luna octombrie, în cadrul campaniei „Campionii bucuriei”, parohii din Protopopiatul Piteşti: Moșoaia, Poiana Lacului, Smeura, Bascov, Rotărești, Prislop, Glâmboc, Valea Ursului, Lăzărești, Ciocănăi, Piscul Moșului, Valea Satului, Sfânta Vineri, „Cuvioasa Parascheva“, Papucești II şi „Sfântul Pantelimon“ au oferit credincioșilor alimente și bunuri de strictă necesitate. În cadrul aceluiaşi proiect social-filantropic, parohii din Protopopiatul Topoloveni, județul Argeș - Goleștii Badii, Topoloveni, Vițichești și Inuri -, au oferit alimente pentru cei încercați.
Totodată, Parohia Turculeşti din cadrul aceluiaşi protopopiat a dăruit tablete și laptopuri, pentru a asigura accesul elevilor la orele de curs desfăşurate în sistem on-line, şi ghiozdane, rechizite, susținând și un program de meditații oferite gratuit elevilor cu posibilităţi materiale reduse, iar Parohia Valea Mare a sprijinit financiar o familie cu posibilităţi materiale reduse, în pragul sezonului rece.
Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Curtea de Argeș a sprijinit două familii cu mulți copii, care au venituri reduse, cu alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, lemne de foc și o sobă, iar Parohia Vişoi din cadrul Protoieriei Câmpulung Muscel a oferit alimente unei familii care se confruntă cu dificultăţi materiale.
Acţiunile social-filantropice desfăşurate în cadrul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului sunt susţinute de parohii şi credincioşi. Campaniile de ajutorare se vor intensifica în perioada următoare, având în vedere condiţiile de restricţie impuse de autorităţi, dar şi de apropierea sezonului rece.