Ajutoare umanitare pentru sirieni venite din Rusia
În data de 11 februarie, în oraşul sirian Latakia au aterizat două avioane de transport militar care au dus în Siria, ţară care se confruntă cu un război civil de câţiva ani, ajutoare materiale, anunţă patriarchia.ru. Ajutoarele au fost strânse cu sprijinul „Fundaţiei imperiale palestiniene” din Rusia, în cadrul acţiunilor umanitare internaţionale de a sprijini poporul sirian. A fost a 14-a oară când se organizează transportul acestor ajutoare, acțiune care a fost iniţiată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, începând cu anul 2013. De această dată au fost transportate în Siria 35 tone de medicamente, cadouri pentru copii şi 20 tone de făină de grâu.
Ajutoarele au fost însoţite de preşedintele adjunct al Fundaţiei imperiale palestiniene, Elena Agapova, precum şi de conducătorul Departamentului de tineret al fundaţiei, Pavel Karpuhin. Avioanele au fost întâmpinate în Latakia de către guvernatorul regiunii, Ibrahim Salim, reprezentanţi ai Patriarhiei Antiohiei şi ai Muftiatului suprem al Siriei, precum şi de reprezentanţi ai altor asociaţii religioase din această ţară, ai Ministerului Sănătăţii şi ai Semilunei Roşii din Siria. Aceştia au mulţumit fundaţiei din Rusia pentru ajutorul acordat tuturor confesiunilor religioase din Siria.
Ajutoarele au fost strânse de membrii Departamentului pentru apărarea creştinilor din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord din cadrul fundaţiei, de membrii Departamentului de tineret al fundaţiei, de organizaţii de tineret din Rusia, de voluntari, de Mănăstirea Novospaski şi de Catedrala Teofaniei din Moscova. „Fundaţia imperială palestiniană” din Rusia este decisă să continue misiunile umanitare de susţinere a creştinilor şi a altor minorităţi religioase din regiunea Orientului Mijlociu.