Ajutor de 1.400 de lei pentru facturile la energie
Românii vulnerabili vor primi în 2023, din fonduri europene, un sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 1.400 de lei, potrivit Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, citat de Agerpres.
Cardurile pentru încasarea ajutorului vor fi emise şi distribuite de Poşta Română, iar listele cu beneficiari vor fi întocmite de Ministerul Muncii.
Sprijinul va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, astfel: 700 de lei se vor distribui în luna februarie 2023 pentru perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2023 şi alți 700 de lei în luna septembrie 2023 pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie 2023.
Conform propunerii de ordonanţă, vor beneficia de măsură pensionarii sistemului public de pensii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei, precum şi pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei.
Alţi beneficiari sunt persoanele - copii şi adulţi - încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei; familiile beneficiare de alocaţie de susţinere a familiei; familiile şi persoanele singure care primesc ajutorul social, în condiţiile legii privind venitul minim garantat.
Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia.
Pentru acordarea ajutoarelor au fost alocate fonduri europene în valoare de 4 miliarde de lei, din Programul Operaţional Capital Uman şi Programul Operaţional Regional 2014-2020. (C. Z.)