Ajutor „de minimis” mai mare
Comisia Europeană a propus, vineri, majorarea valorii maxime a ajutoarelor de stat pentru agricultură pe care statele membre le pot distribui fără o notificare prealabilă, de la 15.000 până la 25.000 de euro, pe o perioadă de trei ani, pentru fiecare exploataţie agricolă, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Potrivit CE, aşa-numitele ajutoare „de minimis” s-au dovedit a fi deosebit de folositoare în perioade de criză, pentru că permit o reacţie rapidă în sprijinul fermierilor, astfel ca aceştia să facă faţă unor situaţii de urgenţă.
Comisia aşteaptă acum reacţii până la data de 16 aprilie. După consultările cu statele membre, propunerea ar urma să fie adoptată de comisie până la vară.