Ajutor din partea Patriarhiei Române pentru sinistraţii din judeţul Alba

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 03 August 2021

În a doua jumătate a lunii iulie, judeţul Alba a fost afectat de puternice inundaţii cauzate de ploile torenţiale, care au depăşit pe alocuri 200 l/mp. În urma acestor calamități, multe gospodării au fost inundate şi mai multe drumuri de acces şi poduri au fost distruse sau blocate cu aluviuni. Cele mai afectate localităţi au fost Sohodol, Cărpiniş, Ocoliş, Bistra şi Câmpeni.

Pentru cele aproape 800 de familii sinistrate în urma inundaţiilor, Patriarhia Română a oferit un ajutor în valoare de 30.000 de lei. Sumele provin din Fondul „Filantropia”, fiind oferite cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prin intermediul Sectorului social-filantropic al Administraţiei Patriarhale, ne-a transmis părintele consilier patriarhal Ciprian Ion Ioniță. Aceste fonduri sunt destinate achiziţionării de materiale de construcţie în vederea remedierii pagubelor cauzate de revărsarea apelor.

De asemenea, parohiile afectate au fost vizitate şi de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, care a iniţiat o colectă la nivelul celor cinci protopopiate din eparhie. Credincioșii care doresc să sprijine financiar familiile afectate de inundații pot face donaţii în contul Protopopiatului Ortodox Român Câmpeni (adresa: str. Horea nr. 21, Câmpeni, jud. Alba, cont: RO12 RNCB 0008 0211 8319 0001, CUI: 4331180, contact: 0743.134.758).

Săptămâna trecută, în sprijinul familiilor afectate de inundaţii a venit Asociaţia „Filantropia Ortodoxă”, filiala Târgu Mureş, care a oferit persoanelor sinistrate 1,5 tone de produse lactate, 800 litri de apă, legume și produse alimentare neperisabile, informează basilica.ro.