Ajutor european pentru oieri
Începând cu anul viitor, sectorul ovin ar putea primi ajutoare financiare de la bugetul Uniunii Europene, propunerea către Comisia Europeană venind din partea ministrului francez al Agriculturii, Michel Barnier, şi susţinută de ministrul român al Agriculturii, Dacian Cioloş. Fondurile ar putea fi disponibile din redirecţionarea unor sume neutilizate în cadrul Politicii Agricole Comune
Ministrul român al Agriculturii, Dacian Cioloş, a participat vineri la o conferinţă la Limoges (centrul Franţei) pentru susţinerea dezvoltării sectorului ovin, alături de omologi ai săi din Franţa, Irlanda, Suedia şi Cehia şi de comisarul european pentru agricultură, Mariann Fischer Boel. „Discutăm despre viitorul sectorului ovin, pentru că, în pofida unor îndoieli, acesta are un viitor. Şeptelul este în permanentă diminuare, situaţie care se explică prin scăderea veniturilor producătorilor, iar această scădere îi obligă să-şi găsească alte îndeletniciri. Or, nu cred că putem accepta o astfel de situaţie“, a susţinut ministrul francez al Agriculturii, Michel Barnier, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. Miniştrii Agriculturii din statele UE doresc să propună Comisiei Europene refolosirea, anul viitor, în cadrul unui plan de susţinere, a creditelor neutilizate din Politica Agricolă Comună (PAC), a mai susţinut oficialul francez, adăugând că Franţa a deblocat deja 17 milioane de euro în favoarea sectorului ovin. Ministrul român al Agriculturii a ridicat problema inexistenţei unor fonduri europene dedicate ajutorării sectorului ovin. „Se pune problema unei abordări comunitare pentru acest sector. Vreau să amintesc că, în momentul de faţă, şi noi, în România, sprijinim acest sector, dar doar din bugetul naţional. În afară de ajutorul pentru păşune, pe care îl primesc toţi proprietarii sau utilizatorii de păşuni, nu există un sprijin specific pentru sectorul ovin din bugetul european“, a precizat Dacian Cioloş.