Ajutor financiar pentru plata bonei
Legea privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă a fost promulgată, marți, de preşedintele Klaus Iohannis. Ajutorul este în cuantum cuprins între 250 și 710 lei pe lună pentru fiecare copil de vârstă preșcolară, în funcție de veniturile nete lunare pe membru de familie, care nu trebuie să depăşească 3.500 de lei.
Astfel, pentru venituri nete lunare pe membru de familie de 2.080 de lei, cuantumul ajutorului pentru plata bonelor este de 710 lei, între 2.081 şi 2.500 de lei - 550 de lei, între 2.501 şi 3.000 de lei - 390 de lei, iar între 3.001 şi 3.500 de lei - 250 de lei, scrie Agerpres.
La determinarea venitului net lunar se ia în considerare media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimele şase luni anterioare solicitării dreptului la ajutorul financiar.
Pentru a primi ajutorul financiar, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: beneficiarul să fie cetăţean român, cetăţean al altui stat sau apatrid cu domiciliul în România; să fie angajat sau desfăşoară activităţi independente, obţine venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din activităţi agricole, silvicultură sau piscicultură ori exercită o funcţie de demnitate publică sau asimilată.
Pot beneficia de ajutorul financiar şi persoanele care nu îndeplinesc aceste condiţii, dar sunt şomeri indemnizaţi sau sunt înregistrați la AJOFM ca persoane în căutarea unui loc de muncă şi nu au refuzat maximum două oferte de muncă.
Sprijinul se acordă pe bază de cerere şi documente doveditoare, care atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de actul normativ și care se depun la direcțiile de asistență socială. (Cristina Zamfirescu)