Ajutor internaţional pentru Chile
Comunitatea internaţională şi-a exprimat solidaritatea cu poporul chilian şi disponibilitatea de a ajuta Republica Chile în urma puternicului seism care a zguduit acest stat.
Uniunea Europeană a decis să trimită de urgenţă suma de trei milioane de euro, a anunţat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, care a promis şi alte sume dacă va fi nevoie. Crucea Roşie Britanică a informat că a deblocat 50.000 de lire din Fondul său pentru Dezastre în scopul de a sprijini Crucea Roşie Chiliană, iar preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a transmis disponibilitatea Rusiei de a oferi întreaga asistenţă necesară.