Ajutor nerambursabil pentru tinerii care înfiinţează firme
Tinerii în vârstă de până la 35 de ani vor primi finanţare nerambursabilă de maximum 10 mii de euro pentru înfiinţarea de microîntreprinderi, dar trebuie să angajeze minimum două persoane şi să reinvestească anual 50% din profit, potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobată în ultima şedinţă de Guvern.
Tinerii care îndeplinesc condiţiile vor beneficia de alocaţii financiare nerambursabile, reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10 mii de euro sau echivalentul în lei, din valoarea proiectului aferent planului de afaceri, pentru care se face dovada surselor de cofinanţare. Într-o conferinţă de presă susţinută la Guvern, premierul Emil Boc a explicat că tinerii debutanţi în afaceri nu vor primi ajutorul financiar "în formă cash, pentru a putea face ce vor cu banii, deoarece fondurile vor fi transferate în cont şi eliberate pe bază de factură". Ce facilităţi şi ce obligaţii au tinerii întreprinzători Printre facilităţile acordate debutanţilor în afaceri se numără scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi, angajaţi pe durată nedeterminată. Tinerii antreprenori vor mai beneficia de scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile efectuate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale şi vor primi consiliere şi sprijin de la oficiile teritoriale ale Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. De asemenea, tinerii întreprinzători vor primi garanţii de la stat pentru creditele contractate în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate, până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80 mii de euro. În ceea ce priveşte obligaţiile întreprinzătorilor, aceştia trebuie să reinvestească, anual, 50% din profitul realizat în anul fiscal precedent, să angajeze cu contract de muncă pe durată nedeterminată şi să menţină în activitate cel puţin doi salariaţi de la momentul obţinerii facilităţilor şi până la pierderea calităţii de microîntreprindere aparţinând tânărului debutant. Bugetul alocat acestui program va fi de 10 milioane de euro calculat pentru întregul an, iar tinerii vor fi sprijiniţi astfel să deschidă cel puţin o mie de firme.