Ajutor oferit de Arhiepiscopia Bucureştilor elevilor defavorizaţi

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 11 Octombrie 2019

Din inițiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, parohiile din cadrul Arhiepiscopiei Bu­cureș­tilor au fost îndemnate să sprijine cu rechizite și uniforme școlare, haine și manuale elevii care fac parte din familiile sărace sau defavorizate.

În realizarea acestui demers, parohiile au încheiat acorduri cu unităţile de învăţământ pentru o colaborare cât mai eficientă, în vederea identificării cazurilor de elevi din familii cu posibilităţi materiale modeste şi furnizării celor necesare pentru ca aceştia să poată continua studiile. 

În acest an, în proiect s-au implicat 578 de parohii, aducând bucurie unui număr de 10.908 elevi, prin sprijinirea cu bunuri în valoare de 690.984 de lei, anunţă Sectorul învăţământ şi activi­tăți cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor. 

„Ne bucurăm să vedem cum această lucrare jertfelnică creşte de la an la an. Acest lucru nu se reflectă doar în valoarea totală a produselor oferite, ci mai mult, în numărul tot mai mare al elevilor care beneficiază de ajutorul parohiilor. 

De asemenea, observăm cu mare bucurie şi interesul crescut al preoţilor şi implicarea profesorilor de religie în vederea realizării acestei acţiuni filantropice”, ne-a declarat părintele conf. dr. David Pestroiu, consilier eparhial la Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucu­reș­­tilor. 

Darurile oferite constau în manuale, ghiozdane, stilouri, caiete, pixuri, iar în unele cazuri, în obiecte de îmbrăcăminte și uniforme școlare, precum şi fișe de lucru pentru clasa pregătitoare și auxiliare de religie ­pentru clasa I.