Ajutor pentru Centrul de îngrijire şi asistenţă Brănişca
Reprezentanţii Sectorului Social-filantropic al Episcopiei Devei şi Hunedoarei au vizitat Centrul de îngrijire şi asistenţă Brănişca şi au donat făină pentru persoanele care beneficiază de serviciile acestei instituţii. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul protocolului de colaborare, semnat între Episcopia Devei şi Hunedoarei şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara, al cărui scop este realizarea unor activităţi comune destinate îmbunătăţirii vieţii beneficiarilor centrului. (Ioana Rosetti)