Ajutor pentru Centrul „Sfântul Nectarie”
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au oferit sâmbătă, 27 octombrie 2018, Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Bucureşti, un defibrilator în valoare de 1.000 de euro. Aparatul medical era o necesitate pentru centru, în special pentru situaţiile în care se impune resuscitarea persoanelor care intră în stop cardio-respirator.
În ziua pomenirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Bucureşti a primit din partea voluntarilor Paraclisului Catedralei Naţionale un defibrilator. Acţiunea social-filantropică a fost organizată sub coordonarea arhim. Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naţionale. „Acest aparat era important pentru a îndeplini standardele de funcţionare a unui spital şi este cerut de Comisia de acreditare a spitalelor. Astăzi am avut bucuria ca în ziua în care îl sărbătorim pe Sfântul Dimitrie cel Nou să avem acest aparat oferit de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, care s-au gândit să ne ajute cât mai repede, să avem tot ce ne trebuie, dar să ne aducă şi bucurie pentru că au organizat și un program artistic atât pentru pacienți, cât și pentru personal”, a spus Adriana Căruntu, directoarea Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”.
Cu prilejul oferirii defibrilatorului, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naţionale au pregătit pentru pacienţii internați la Centrul „Sfântul Nectarie” un program artistic. Artiștii invitați de voluntari au interpretat piese folclorice și patriotice. „Pentru câteva momente, aceşti oameni au uitat de problemele de sănătate cu care se confruntă, au aplaudat, au cântat împreună cu artiştii invitaţi. A fost o activitate frumoasă, ca de fiecare dată când revenim la Centrul «Sfântul Nectarie» şi facem acest lucru de câteva ori pe lună. A fost un moment special, ne bucurăm că am putut să le dăruim defibrilatorul pe care ni l-au solicitat acum o lună. Ştim că acest aparat le era necesar, ne-am grăbit, am pus mână de la mână, noi, voluntarii, şi am reuşit să îl achiziţionăm, valoarea sa financiară fiind de 1.000 de euro”, a declarat Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.
Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, joi, 25 octombrie, la Muzeul Național al Aviaţiei Române, copii de la Colegiul Tehnic de Poştă şi Telecomunicații şi de la Aşezământul social „Patriarh Justinian Marina” au beneficiat de o vizită ghidată şi de o prezentare a ofertei educaţionale în domeniul aviaţiei militare. Activitatea a fost organizată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului şi a făcut parte din programul „Rămâneţi în școală”, care are ca scop încurajarea elevilor cu atitudini şi rezultate bune la învăţătură pentru continuarea pregătirii educaţionale. Programul a fost iniţiat anul trecut de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naţionale şi a avut până astăzi peste 70 de beneficiari. „Suntem deosebit de bucuroşi şi foarte onoraţi că astăzi aţi ales să fiţi alături de noi, într-o zi importantă pentru Armata Română. Cu vizita la muzeu şi prezentarea ofertei educaţionale sperăm să îi determinăm pe aceşti tineri să devină în viitor colegii noştri”, a precizat Mădălina Pațilea, de la Muzeul Aviaţiei din Bucureşti.