Ajutor pentru copiii de la Așezământul „Sfântul Onufrie” Florești, oferite de parohia clujeană „Sfântul Arhanghel Mihail”

Un articol de: Oana Rusu - 11 Decembrie 2018

Copiii din Parohia „Sfântul Arhanghel Mihail” din Cluj-Napoca, însoțiți de preotul slujitor Ștefan-Rareș Prunean și alături de părinți, au adus vestea Nașterii Pruncului Iisus, prin colinde, copiilor și angajaților de la Aşezământul social „Sfântul Onufrie” din Florești, județul Cluj. Bucuria colindului a fost completată de cea a darurilor oferite, conform preotului Ștefan-Rareș Prunean, coordonatorul proiectului.

„Cu ajutorul părinților, cărora le mulțumim din suflet, Moș Crăciun a ajuns și la copiii de­favorizați de la Aşezământul social <Sfântul Onufrie> din Flo­rești. Astfel, copiii Parohiei noastre au trăit emoția de a dărui, iar cei din cadrul Așezământului se vor bucura de darurile primite. Am încercat prin această activitate să dezvoltăm copiilor noștri sentimentul dragostei, al bu­nătății și al grijii față de aproapele aflat în nevoi”, a afirmat pr. Ștefan-Rareș Prunean.

Protos. Visarion Pașca, duhovnicul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” Flo­rești și responsabilul Așeză­mântului, le-a mulțumit copiilor, părinților și preotului Ștefan-Rareș Prunean pentru daruri.

„Copiii se vor bucura de jucăriile, hainele, dulciurile și alimentele pe care le-ați adus și vă vor răsplăti amintindu-vă în rugăciunea lor în fiecare zi”, a spus protos. Visarion Pașca.
Acțiunea de la Aşezământul social „Sfântul Onufrie” din cadrul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Florești face parte din Proiectul „Sărbătoarea Crăciunului – bucurie și dăruire”, desfășurat pe perioada Postului Nașterii Domnului de Parohia „Sfântul Arhanghel Mihail” din Cluj-Napoca.

Pe lângă această activitate, în cadrul proiectului a mai avut loc o expoziție cu articole realizate de copii, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Plachetele dedicate acestui eveniment au fost realizate cu ajutorul meș­terului popular Traian Andraș. De asemenea, tot în cadrul proiectului amintit, în ziua de praznicului Nașterii Domnului Iisus Hristos, copiii vor susține un mini concert de colinde pentru credincioșii din parohie, după cum a mai arătat pr. Ștefan-Rareș Prunean.