Ajutor pentru Costică Tecu, un tânăr orfan şi bolnav!

Un articol de: Raluca Brodner - 20 Ianuarie 2017

Din cauza unor malpraxisuri medicale repetate şi a unui stafilococ contractat în urma unei operaţii banale, Costică Tecu, un tânăr de 30 de ani din Galaţi, a ajuns într-o stare fizică degradată, invalid (locomotor) şi cu creierul parţial afectat. Diagnosticat cu meningită tuberculozică în ultimul stadiu, şansele lui de vindecare sunt minime. Costică are nevoie de ajutorul nostru material, ca să poată supravieţui în condiţii decente de trai.

Singurul sprijin moral şi financiar vine din partea vecinului său, Florin Pâslaru, care îl ocroteşte ca pe un frate. În momentele sale de luciditate, Costică spune că Florin l-a salvat de la moarte, pentru că s-a zbătut pentru el cât timp a fost spitalizat, a căutat cele mai bune soluţii medicale şi nu l-a lăsat să cadă în deznădejde după ce şi-a revenit şi a conştientizat că este neputincios.

„Costică a fost operat în martie, anul trecut. Din păcate, a luat de la spital un stafilococ care i-a înrăutăţit starea de sănătate. După ce i s-a făcut puncţie, a fost diagnosticat cu meningită tuberculozică în ultimul stadiu. Au urmat patru zile de comă pentru el. Când şi-a revenit, am cerut să fie transferat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase. A fost mai binişor, cu toate că a stat imobilizat la pat trei luni. Momentan, are momente când judecă ca un om normal, dar are şi perioade când este rupt de realitate, pentru că medicii mi-au spus că are creierul înconjurat cu nişte punguţe de puroi”, spune Florin Pâslaru. Bărbatul îşi motivează gestul de compasiune ca fiind o modalitate de a nu-şi uita fratele, care s-a stins în anul 2012, chiar în noaptea de revelion: „Vreau să-l ajut pe Costică cum poate nu l-am ajutat pe fratele meu şi în felul acesta să-I dau Slavă lui Dumnezeu. De câţiva ani, ne leagă o prietenie frumoasă. Locuim uşă în uşă. Când era sănătos, Costică o ajuta pe fiica mea la teme. L-am apreciat, deoarece a fost un băiat muncitor, la locul lui, chiar dacă a crescut la casa de copii. A absolvit liceul şi înainte de a se îmbolnăvi s-a angajat câteva luni ca gestionar la o societate din oraş.”

Medicii sunt rezervaţi cu privire la vindecarea lui Costică, însă cu un tratament bine dozat şi corect administrat viaţa i se poate prelungi. „El speră în recuperare. Şi eu îl fac să spere. Cât voi trăi şi Dumnezeu mă va ţine sănătos, voi lupta alături de el”, adaugă Florin Pâslaru.

Veniturile lui Costică Tecu sunt modeste. Beneficiază de un ajutor social modest de 340 de lei, bani din care îi este imposibil să-şi acopere cheltuielile lunare cu chiria (500 de lei), întreţinerea şi alimentaţia, fără a mai lua în calcul medicamentele. Fără vecinul Florin, Costică nu ar putea supravieţui.

„L-am cunoscut pe Costel când domnului Florin i-a fost imposibil să-i acopere costurile lunare de întreţinere şi de a-i achita o reţetă medicală, prilej cu care am scris despre situaţia dramatică a lui Costel pe pagina mea de facebook şi imediat oamenii i-au sărit în ajutor”, vorbeşte Cristian Cutov, un prieten al lui Costică Tecu.

Persoanele care doresc să-l ajute financiar pe Costică au la dispoziţie contul bancar: RO 25 RZBR 0000 0600 1923 8632 (în euro) şi RO 15 RZBR  0000 0600 1923 8618 (în lei). De asemenea, îl pot contacta la numărul de telefon: 0756 485 959.