Ajutor pentru elevii din Parohia Timișoara Viile Fabric
La îndemnul lansat de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, ca fiecare parohie să organizeze colecte bănești în vederea oferirii minimului necesar elevilor cu posibilități materiale reduse, și la Parohia Timișoara Viile Fabric, în urma colectei desfășurate, au fost achiziționate 20 de ghiozdane complet echipate cu rechizitele necesare. Astfel, în această perioadă, în sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria” din Timișoara, 14 băieți și 6 fete din cadrul ciclului primar au primit câte un ghiozdan cu cele necesare debutului de an școlar. Această acțiune se înscrie în cadrul parteneriatului pe care parohia îl are cu școala amintită și are menirea de a contribui la dezvoltarea și creșterea calității actului educațional. (Diac. Florin Băran)