Ajutor pentru o familie rămasă fără casă din Tătărăști, Satu Mare

Data: 11 Feb 2019

În urma unei incendiu devastator care a mistuit casa unei familii formată din opt copii și cei doi părinţi, din localitatea Tătărăști, județul Satu Mare, Episcopia Maramureșului și Sătmarului a intervenit în acest caz în scopul ajutorării familiei care a rămas fără adăpost. „Părintele paroh Florin Libotean a fost la fața locului imediat și a făcut împreună cu responsabilul social pe Protopopiatul Satu Mare, pr. Lucian Tompoș, un memoriu către Episcopie, în care au descris în detaliu situația. Episcopia Maramureșului și Sătmarului a inclus acest caz în proiectul «Construiește o casă, zidește suflete», proiect prin care ne propunem să construim o casă în fiecare protopopiat, pentru cel mai stringent caz social cauzat de sărăcie, calamități sau incendii”, conform arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier social-filantropic și misionar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a anunţat, cu această ocazie, susţinerea, în duminicile următoare, în parohiile Protopopiatului Satu Mare, a unei colecte de fonduri și materiale necesare pentru construirea casei mistuite de incendiu sau cumpărarea alteia spre reabilitare și darea în folosință familiei afectate. De asemenea, a fost înfiinţat un cont în lei și în euro, pentru colectarea sumelor necesare pentru ridicarea noii locuinţe, conform arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier social-filantropic și misionar.