Ajutor pentru patru familii rome din Arhiepiscopia Râmnicului

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 10 Martie 2017

Patru familii de etnie romă din Arhiepiscopia Râmnicului au beneficiat de mobilier nou pentru locuinţe. Astfel, prin intermediul Sectorului filantropic, au fost donate la începutul acestei săptămâni dormitoare, canapea, frigider, mașină de spălat, aragaz cu hotă, mașină de cusut, beneficiarii primind și obiecte de îmbrăcăminte. „În acest sens, în ultimii ani, în Arhiepiscopia Râmnicului s-au dezvoltat variate programe sociale, care vin în întâmpinarea nevoilor sociale din comunitățile vâlcene. Aceste acțiuni social-filantropice sunt completate de acțiuni educative și de asistență medicală, în dorința ca toți credincioșii să aibă acces la educație și la servicii de sănătate, în propriile comunități”, a subliniat Viorica Adriana Iancu, reprezentanta Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului, prezentă la activitate.