Ajutor pentru persoanele fără adăpost

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 05 Feb 2012

În această perioadă, persoanele fără adăpost din oraşul Craiova pot beneficia de cazare şi masă la Centrul "Sfântul Vasile cel Mare", din strada Râului, aflată sub oblăduirea Asociaţiei "Vasiliada", ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei. Diaconul Sorin Pîrvulescu, coordonatorul centrului, a spus în acest sens că, până în prezent, deja au fost cazate mai multe persoane. "De când au început să scadă temperaturile, în cadrul centrului au fost aduse de către poliţia locală şi echipajele de salvare peste 10 persoane fără adăpost. Majoritatea dintre cei care au fost aduşi la noi au fost găsiţi în stradă, pe raza municipiului Craiova, şi prezentau diferite afecţiuni cauzate de gerul de afară", a spus diaconul Sorin Pîrvulescu.

Centrul social pentru persoane fără adăpost "Sfântul Vasile cel Mare" din Craiova a fost înfiinţat acum doi ani, în urma unui parteneriat încheiat între "Vasiliada" şi Primăria municipiului Craiova. Locaţia a fost sfinţită anul trecut de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.