Ajutor pentru salvarea vederii unui tânăr
Arhiepiscopia Târgoviștei a oferit miercuri, 17 mai, unui fiu duhovnicesc din Târgoviște, aflat în suferință, suma de 15.000 de lei. Ajutorul financiar a fost constituit din contribuția Centrului eparhial și donaţiile credincioşilor adunate în cadrul colectei realizate în ziua de duminică, 14 mai, la unele parohii din protoieriile Târgoviște Sud și Târgoviște Nord. „Tânărul se află acum la o clinică din Ungaria, unde se pregătește pentru o intervenție chirurgicală oculară, cu mari șanse de a-i salva vederea. Îndemnăm pe toți cei care pot și doresc să-l ajute pe acest tânăr, dând mărturie de iubire și speranță, prin contribuție directă în contul RO52BTRL01601201J30838XX, deschis la Banca Transilvania pe numele Mareș Elena Roxana”, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.