Ajutor pentru sinistrații gălăţeni din partea voluntarilor Catedralei Naţionale
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, în colaborare cu Parohia Fântânele din județul Prahova și personalul din cadrul Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii al Ministerului Apărării Naţionale, au organizat joi, 26 septembrie, o acţiune de sprijinire a sinistraţilor din localitatea Cudalbi, judeţul Galaţi, grav afectată de inundațiile recente. Sprijinul oferit a însumat 30.000 de lei, constând în produse esențiale și echipamente necesare refacerii locuințelor distruse. Printre articolele donate s-au numărat roabe, lopeți, mături, găleți, pilote, încălțăminte, apă și alimente de bază, ne-a transmis Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor.
„Am oferit un ajutor concret familiilor care și-au pierdut locuințele și acum trebuie să le reconstruiască. Nevoile sunt uriașe și fac un apel către toți cei care au posibilitatea financiară să sprijine aceste comunități greu încercate. Oamenii din aceste zone au trecut prin momente extrem de dificile, iar mulți sunt încă traumatizați. Pentru ei, revenirea la normalitate pare un vis îndepărtat, mai ales că au pierdut totul, inclusiv accesul la apă potabilă. Împreună putem să le oferim o rază de speranță și să îi ajutăm să-și reconstruiască viețile”, ne-a mai declarat coordonatorul voluntarilor.
Părintele Năstase Radu de la Parohia Cudalbi IV, județul Galați, şi-a exprimat recunoştinţa, în numele comunităţii pe care o păstoreşte, pentru toate ajutoarele primite în vederea depăşirii acestei situaţii grele pe care localitatea gălăţeană o traversează: „În noaptea de 14 septembrie, viitura a lovit localitatea noastră, inundând aproape 200 de gospodării și lăsând oamenii fără agoniseala de-o viață. Este o perioadă extrem de dificilă pentru toți cei afectați, dar mulțumim din inimă tuturor voluntarilor care au participat și continuă să participe la decolmatarea și curățarea gospodăriilor grav afectate. Sprijinul lor este esențial pentru aceste familii”.