Ajutor pentru spitale din județul Timiș de la Arhiepiscopia Timișoarei

Data: 07 Aprilie 2020

În această perioadă, Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei sprijină secțiile de Terapie intensivă din spitalele din Timi­șoara, respectiv Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” și Spitalul Județean din Ti­mișoara. În acest sens, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a achiziționat 2 km de material textil, din care s-au confecționat peste 1.000 de cearșafuri și aproximativ 5.000 de prosoape, necesare în aceste zile în spitalele timișene, se arată pe site-ul mitropolia-banatului.ro. 

Monahiile de la Centrul eparhial din Timi­șoara au confecționat lenjeriile de pat necesare, aducându-și în acest mod contribuția la ajutorarea personalului medical din spitale, care se confruntă cu o criză acută de materiale.

De asemenea, tot în aceste zile, Înaltprea­sfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu monahiile de la Centrul eparhial, a făcut o nouă donație Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Jebel, județul Timiș. Cantina spitalului a fost ajutată cu peste 1.000 kg de produse alimentare, 1.000 de borcane cu gem și 1.400 de iaurturi, dar și alte alimente de bază. Toate acestea vin să completeze necesarul spitalului pentru asigurarea hranei celor aproximativ 500 de pacienți.

Totodată, pentru a amenaja o zonă de triaj pentru pacienții posibil infectați cu noul coronavirus, au fost aduse și 6 paturi cu saltele necesare în acest scop.