Ajutor pentru Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din Brăila
În fiecare an, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, sărbătoarea Bunei Vestiri este un prilej de manifestare a dragostei creștinești și prelungire a binecuvântarii de la sfintele altare către mamele și copiii acestora. În data de 22 martie, parohiile „Buna Vestire” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din oraşul Brăila au desfăşurat o activitate social-filantropică la maternitatea din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiu. În urma consultărilor cu reprezentanţii unităţii medicale, preoţii de la cele două parohii brăilene au achiziţionat 6 frigidere, 6 tensiometre profesionale, 200 de lenjerii de corp pentru mame şi pentru nou-născuţi, scutece de unică folosinţă, pentru a le oferi secţiilor din cadrul spitalului.
Cei implicați în activitatea social-filantropică au predat darurile persoanelor desemnate din cadrul instituției medicale, iar pe lângă acestea, au fost oferite iconiţe, revista eparhială „Călăuză ortodoxă” şi cărți de rugăciune mamelor internate în spital. Valoarea ajutoarelor dăruite a fost de 18.000 de lei.