Ajutor şi binecuvântare de sărbători pentru Adelina Nicoleta Pârvan
Concertele de colinde din anul mântuirii Domnului 2015 ale Corului „Kinonia” au însemnat tot atâtea acţiuni social-filantropice ce au vizat ajutorarea unei tinere orşovence - Adelina Nicoleta Pârvan. În toate localităţile unde au fost susţinute concerte de colinde, la final mulţi dintre cei prezenţi au contribuit din puţinul lor pentru tratamentul Adelinei. Aşa s-a reuşit colectarea sumei de 6.500 lei. Aflată la o vârstă de doar 24 de ani, Adelina a simţit în preajma Crăciunului cât de importantă este iubirea creştină transpusă în faptă. De aceea, la ultimul concert al corului, la Orşova, Adelina a ţinut şi ea să le fie alături coriştilor şi să cânte colinde alături de aceştia. Un moment emoţionant l-a reprezentat rugăciunea înălţată pentru ea de cei doi arhierei prezenţi, Preasfinţitul Părinte Nicodim şi Preasfinţitul Siluan, Episcopul românilor creştin-ortodocşi din Ungaria. La acel moment parcă întreaga biserică, plină de credincioşi, s-a unit într-o rugăciune puternică ce s-a înălţat către înaltul cerului. Evenimentul caritabil s-a încheiat cu strângerea de fonduri necesare tratamentului Adelinei, care a fost diagnosticată cu o boală cumplită: cancer ovarian cu metastază la ficat. Familia are mare nevoie de sprijin financiar pentru tratamentul Adelinei, care este unul foarte costisitor. Rudele, cunoștințele, prietenii și apropiații fac tot ce e posibil pentru ca Adelina să aibă parte de tratamentul necesar. Situația financiară a familiei este precară, iar orice ajutor în aceste momente e bine-venit.