Ajutorul pentru fermierii afectaţi de secetă a fost aprobat

Data: 03 Septembrie 2012

Acordarea schemei de minimis, în valoare totală de 42,8 milioane de lei, pentru compensarea pierderilor înregistrate în urma secetei, a fost aprobată de Guvern, a declarat ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Daniel Constantin. "Hotărârea se aplică pentru reducerea pierderilor şi pentru a menţine suprafeţele în cultură. Ajutorul, în valoare de 100 de lei pe hectar, se acordă pentru suprafeţe de teren agricol arabil cu o suprafaţă cuprinsă între 1 şi 10 hectare inclusiv. Suprafaţa totală este de 1,9 milioane de lei pe hectar, iar valoarea totală a ajutorului este de 42,8 milioane de euro din bugetul de stat al anului 2012 şi o parte din 2013", a afirmat Daniel Constantin. Ajutorul de minimis se va acorda fermierilor persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi celor familiale, persoanelor juridice şi altor forme asociative, a precizat oficialul. "Beneficiarii schemei sunt în jur de 600 de mii de fermieri. Cererile se depun la direcţiile pentru agricultură. Sprijinul se va acorda din 1 noiembrie 2012", a menţionat Daniel Constantin.