Al 100 lea transplant de ţesut efectuat la Spitalul Militar Timişoara
La Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din Timişoara s‑a realizat, miercuri, transplantul tisular cu numărul 100. Chirurgul Fabian Tatu, şeful Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie a unităţii medicale, a transmis, cu această ocazie, un mesaj de mulţumire pacienţilor în viaţă de la care s‑au prelevat ţesuturi şi rudelor decedaţilor de la care s‑au făcut prelevările.
„A fost cea de‑a o suta procedură de transplant tisular, de când suntem acreditaţi (2014, n.r.). Este un sportiv de 20 de ani la care am efectuat o reconstrucţie de ligament încrucişat. Nu am vrut să marchez neapărat intervenţia în sine, ci să le transmit un semnal înapoi celor care au donat ţesuturi, fie ei rude ale celor decedaţi sau donatori vii de la care s‑au făcut prelevări de ţesut osos. Am vrut să se vadă că nu au fost gesturi în van, ci s‑au finalizat cu tratarea unor oameni care şi‑au recăpătat funcţia şi care se bucură de gestul lor”, a declarat chirurgul Fabian Tatu, potrivit Agerpres.
Clinica de Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Timişoara este singura unitate spitalicească din ţară, după „Colentina” din Bucureşti, acreditată pentru prelevare şi transplant de ţesut osos şi tendinos.