Al-Qaeda, responsabilă de atentatul de la Istanbul
Organizaţia teroristă Al-Qaida este vinovată pentru atentatul de miercuri asupra Consulatului SUA de la Istanbul. Potrivit unei surse din cadrul echipei de anchetatori, autorităţile turce au motive să creadă că organizaţia condusă de Osama Ben Laden ar fi pus la cale atacul armat în care au decedat 6 oameni. Alte două persoane au fost rănite, un poliţist şi şoferul unui vehicul utilitar.