Album audio cu predicile Mitropolitului Bartolomeu

Un articol de: Cosmina Nicoară - 02 Noiembrie 2011

Primul album audio cu predici ale vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu va fi disponibil în reţeaua magazinelor bisericeşti ale Arhiepiscopiei Clujului, la Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, precum şi în marile lanţuri de librării. Cele patru CD-uri incluse în album conţin 10 predici rostite la Duminicile Triodului de venerabilul ierarh, recunoscut ca un teolog şi orator de seamă. Cuvintele regăsite în acest prim album descoperă teme precum Liniştea de a fi neliniştit în faţa lui Dumnezeu, Dorul de ducă şi ispita neantului, Adevăratul judecător al omului este omul însuşi, Istoria nefericirii umanităţii, Biruinţa frumuseţii lui Dumnezeu, Bucuria de a-ţi ferici aproapele, Crucea: semnul, simbolul şi puterea lui Dumnezeu, Credinţa şi virtualul devenit real, Măreţia Stăpânului care-şi slujeşte supuşii şi adevărata democraţie şi Suferinţa biruitoare a lui Iisus. Toate acestea sunt invitaţii la redescoperirea sensului şi a bucuriilor autentice ale vieţii creştine, după cum informează Biroul de presă al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Albumul este însoţit şi de o broşură cu o meditaţie a mitropolitului Bartolomeu şi cu biografia ilustrată a ierarhului.