„Alege școala!”, în viaţa elevilor buzoieni și vrânceni
Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul învățământ și activități cu tineretul, a implementat în vacanța de vară proiectul național „Alege școala!” III, având ca beneficiari direcți 45 de elevi, care se află în risc de abandon școlar, din cele două județe ale eparhiei. Tinerii au participat la tabere, excursii și numeroase activități educative și recreative.
La mijlocul lunii august, 15 elevi înscrişi în grupul-ţintă la Centrul Inovativ de la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău, din cadrul proiectului „Alege şcoala!”, au beneficiat de o tabără de creaţie creştină. Astfel, în perioada 9-14 august 2015, elevii cu risc de abandon școlar sau cu posibilități financiare limitate, alături de părintele Ionuţ Constantin, responsabilul centrului, şi profesoara Elena Ungureanu, au petrecut șase zile pline de veselie şi experienţe noi în Tabăra de creaţie creştină „Licăr de lumină” de la Mănăstirea Caraiman, Buşteni. „Copiii au avut parte de condiţii foarte bune de cazare și masă, cu un program zilnic al taberei, care a cuprins diferite activităţi, între orele 8:00 şi 22:00: ateliere, concursuri, consiliere, servicii religioase, drumeții etc. Cei 80 de elevi prezenţi au fost împărţiţi pe trei ateliere: Cunoaştere, Pictură şi Creaţie. Fiecare atelier a avut mai mulţi profesori de specialitate, astfel că fiecare profesor a avut sub supraveghere un grup de 7-8 elevi cu care lucrează pe tot parcursul celor șase zile”, ne-a transmis părintele Cristian Marius Dima, consilier eparhial. De această tabără au beneficiat în vacanța de vară alți 30 de elevi, înscriși la Centrul inovativ Pârscov, județul Buzău, respectiv la Centrul inovativ Tătăranu, județul Vrancea. Tot prin grija Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, au mai avut loc în această vară alte două tabere gratuite. Tabăra de creație literară - în cadrul proiectului „Serate culturale” - a fost organizată la Centrul de agrement Poiana Pinului, în perioada 16-22 iulie, pentru zece liceeni pasionați de literatură și creație literară. Cea de a doua tabără a reunit zece seminariști, sub coordonarea pr. prof. dr. Gheorghe Sava-Popa - directorul Seminarului Teologic din Buzău -, la Centrul de agrement 2 Mai, în județul Constanța, pentru premierea rezultatelor excepționale la învățătură și purtare, precum și pentru sprijinirea unor elevi care provin din familii cu venituri modeste.
În perioada 4-7 septembrie, 100 de tineri buzoieni și vrânceni au reprezentat Arhiepiscopia de la Curbura Carpaților la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, de la Cluj-Napoca.