„Alegerea sufletului pereche, alegere pentru veşnicie“

Un articol de: Claudiu Neculeac - 02 Martie 2013

ASCOR Iaşi a organizat joi, 28 februarie, în sala de curs T17 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“, o nouă conferinţă duhovnicească. Aceasta a fost susţinută de pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teşu şi a abordat tema alegerii partenerului de viaţă. În debutul întâlnirii, părintele profesor a prezentat o statistică privitoare la ierarhia valorilor, rezultată în urma unui sondaj care a folosit un eşantion complex format din respondenţi din 132 de ţări.

„Spre surprinderea celor care au elaborat acest sondaj, dobândirea bunurilor materiale s-a situat în cel mai bun caz pe locul 5, deoarece aproape toţi cei intervievaţi au găsit alte valori care să le aducă fericirea. Pe primul loc s-a situat în mod indubitabil familia. Fiecare dintre noi simţim nevoia unui «acasă», fiecare dintre noi simţim nevoia să ne retragem într-un cămin, în care să avem sentimentul de confort şi de siguranţă, un loc unde ştim că suntem iubiţi şi dăruim iubire persoanelor din jurul nostru.

Pe cel de-al doilea loc în ierarhia valorilor s-au aflat prietenii, mulţi dintre respondenţi confirmând rolul important pe care prieteniile adevărate şi sincere îl ocupă în viaţa lor. Prieteni avem cu toţii, dar prieteni adevăraţi, care să fie în permanenţă alături de noi, la bucurii, dar mai ales la necaz, parcă sunt tot mai puţini.

Pe locul al treilea în acest sondaj s-a situat profesia pe care o desfăşurăm cu vocaţie, pentru mulţi dintre cei intervievaţi, aceasta fiind un adevărat prilej de bucurie. Dacă ar fi să definim vocaţia, care este absolut necesară în munca pe care o desfăşurăm, am putea spune că reprezintă deplina armonie dintre trăsăturile unei persoane, cu precădere cele spirituale, şi specificul activităţii respective. Ceea ce pe alţii îi oboseşte, pe omul de vocaţie îl odihneşte, îl relaxează.“

În plus, invitatul a afirmat că, în urma unui studiu similar la nivel naţional, primele două locuri au fost ocupate de familie şi de prieteni, iar pe al treilea loc s-a situat credinţa: „Noi, fiind un popor credincios, ne raportăm adesea la Dumnezeu, de aceea pentru noi, românii, credinţa reprezintă o dimensiune profundă a sufletului şi a vieţii noastre şi un mijloc de dobândire a fericirii“.

„Persoana de lângă tine este sufletul potrivit, dacă te odihneşti sufleteşte în ea“

Pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teşu a vorbit apoi despre înţelegerea dragostei dintre oameni în duhul Sfintei Scripturi: „Am fost creaţi pentru comuniune, am fost creaţi pentru a ne împărtăşi unii altora vieţile noastre. De aceea, omul îşi caută un suflet pereche, un sprijin, căruia să-i împărtăşească pe de o parte bucuriile, pe de altă parte necazurile. Un mare teolog occidental, referindu-se la pasajul biblic al creării femeii din bărbat, interpreta foarte frumos acest act al creaţiei divine, afirmând că Dumnezeu nu a făcut-o pe prima femeie, Eva - al cărei nume înseamnă viaţă -, nici din capul bărbatului, pentru a-l conduce pe acesta, nici din picioarele sale, pentru a fi supusă şi ascultătoare, ci a fost făcută dintr-o coastă a acestuia, dintr-un loc atât de apropiat de inima sa. În Taina Cununiei, mireasa stă în partea stângă a mirelui, pentru că ea este aleasa sufletului său şi fiinţa cea mai apropiată de inima sa, iar după cum bine ştim, inima noastră este situată în partea stângă. Îmi face o deosebită plăcere să repet cuvintele unui mare duhovnic contemporan, acum mutat la cele veşnice. Acesta a fost întrebat de un tânăr îndrăgostit cum poate şti dacă persoana pe care o iubeşte este cea potrivită pentru el. Părintele i-a răspuns că: «Persoana de lângă tine este sufletul potrivit, dacă te odihneşti sufleteşte în ea». Eu cred că aceasta este firea iubirii, odihna care umple sufletul. Iubirea este cel mai frumos şi mai înălţător sentiment, iar viaţa noastră nu ar putea exista, nu ar putea fi trăită fără iubire. Fiecare dintre noi a simţit nevoia de a iubi, de a fi apropiat de o persoană nobilă care, la rândul său, să ne primească în suflet şi să ne preţuiască“.

A urmat apoi expunerea criteriilor după care omul se ghidează în alegerea sufletului pereche: „Dacă este să vorbim despre primul aspect invocat de mulţi dintre tinerii de astăzi, şi anume frumuseţea fizică, este firesc să ne atragă aspectul plăcut al unei persoane. Însă trebuie avut în vedere faptul că frumuseţea fizică a omului este asemenea unei coperţi de carte, care poate influenţa foarte mult prima noastră impresie. Astfel, după cum la o carte nu coperta contează cel mai mult, ci conţinutul acesteia, aşa şi la alegerea persoanei potrivite este important să avem în vedere aspectele lăuntrice. Sfinţii Părinţi ne confirmă faptul că, deşi aspectul exterior nu trebuie neglijat, întotdeauna frumuseţea spirituală este cea mai importantă“.

În încheiere, părintele profesor a afirmat că „cel mai important criteriu de care trebuie să ţinem cont când pornim în căutarea jumătăţii noastre este credinţa. Cei credincioşi au o raportare mult diferită la viaţă, raportare care le uşurează parcursul, le ameliorează supărările şi le înfrumuseţează existenţa“.

În cea de-a doua parte a conferinţei, pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teşu a răspuns întrebărilor adresate de cei prezenţi.