Alegeri la Patriarhie
Ieri, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti, în vederea alegerii de ierarhi titulari în cele 8 eparhii vacante.
Astfel, pentru scaunul de arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a fost ales IPS Teofan, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, pentru scaunul de episcop al Episcopiei Tulcei a fost ales PS Visarion Răşinăreanu, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, pentru scaunul de episcop al Sălajului a fost ales PS Petroniu, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Oradiei şi pentru scaunul Episcopiei Ortodoxe Române pentru Australia şi Noua Zeelandă a fost ales arhim. Mihail Filimon, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. La închiderea ediţiei, lucrările Sfântului Sinod se aflau încă în desfăşurare. Candidaţii pentru celelalte scaune eparhiale erau: pentru scaunul vacant de episcop al Slatinei, PS Sebastian Ilfoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor, pentru scaunul vacant de episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei desemnat era PS Siluan Marsilianul, Episcop-Vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale. De asemenea, Sfântul Sinod a ales, aseară, după închiderea ediţiei, ierarhi titulari pentru scaunul vacant al Episcopiei Ortodoxe Române din Spania şi Portugalia (candidat arhim. Timotei Lauran) şi pentru scaunul vacant al Episcopiei Ortodoxe Române pentru Europa de Nord (candidat protos. Macarie Drăgoi). Lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se vor încheia pe 7 martie.