Alfabetizare digitală pentru seniorii români din Jönköping
Parohia Ortodoxă Română din oraşul Jönköping, Suedia, vine în sprijinul persoanelor vârstnice din parohie, organizând pentru aceştia un curs de utilizare a calculatorului. Timp de trei luni, seniorii învaţă elementele de bază ale folosirii calculatorului şi internetului, pentru o mai bună conectare la societatea cotidiană, care îşi dezvoltă tot mai mult serviciile în spaţiul virtual.
Cursurile sunt susţinute de părintele paroh Ovidiu Theodor Băncilă, la sediul Clubului românesc „Banatul“ din Jönköping. În primul ciclu al cursului s-au înscris 12 persoane. „Odată cu înaintarea în vârstă, apare în mod firesc şi o oarecare prudenţă faţă de noile abordări ale tehnologiei, de exemplu plata digitală a facturilor, contactul online cu băncile şi cu autorităţile sau utilizarea tot mai răspândită a cardului în loc de banii lichizi. Toate aceste aspecte pot deveni, la un moment dat, problematice pentru cei care nu posedă aptitudinile sau cunoştinţele necesare pentru a le gestiona. De aceea, Parohia Ortodoxă Română din oraşul Jönköping, Suedia, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a demarat un curs de alfabetizare digitală destinat în principal seniorilor parohiei. Astfel, pe durata a trei luni, participanţii la aceste cursuri sunt invitaţi să înveţe elementele de bază ale folosirii calculatorului în viaţa cotidiană. Participanţii la acest curs s-au declarat încântaţi de această iniţiativă, iar organizatorii proiectului-pilot au enumerat câteva din reuşitele de până acum: de la achiziţionarea online a biletelor pentru mijloacele de transport în comun până la o comunicare mai eficientă cu serviciile de sănătate. Timpul economisit prin utilizarea computerului şi implicarea mai activă în societatea în care trăiesc sunt alte beneficii concrete ale acestui curs“, ne-a declarat părintele paroh Ovidiu Theodor Băncilă.
Laptopurile pe care vârstnicii învaţă tainele navigării în lumea digitală au fost primite spre folosinţă gratuit, în urma unui contract de parteneriat cu societatea suedeză „Bilda“, instituţie care vine în sprijinul celor interesaţi să dezvolte programe de perfecţionare personală şi activităţi culturale în comunităţi. „Cursul vine ca o consecinţă a încercării permanente de a avea o activitate antrenantă şi instructivă în perioada de iarnă, întunericul prelungit şi lipsa interacţiunii umane în această perioadă a anului fiind printre cauzele des întâlnite la cei diagnosticaţi cu depresii. Am avut în anii precedenţi cursuri de dansuri populare, vizionare de film creştin şi cateheză, seminarii cu problematică medicală, profitând de afluenţa tot mai crescută a medicilor români în comunităţile noastre nordice“, ne-a mai spus părintele paroh.