„Alimentaţia este un drept de bază“

Data: 17 Noiembrie 2009

În cadrul summitului Organizaţiei ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), desfăşurat în capitala Italiei în absenţa liderilor G8, secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a atras atenţia că „Alimentaţia reprezintă un drept de bază, iar criza alimentară din prezent trebuie să ne pună în alertă pentru mâine. Până în 2050 planeta ar putea adăposti 9,1 miliarde de persoane“. „Trebuie să efectuăm schimbări semnificative pentru a ne putea hrăni şi în special pentru a-i proteja pe cei mai săraci şi pe cei mai vulnerabili“, a explicat Ban Ki-Moon, subliniind că, pentru a hrăni peste 9 miliarde de fiinţe umane, va fi nevoie de o creştere a producţiei alimentare cu 70%.

Cu doar trei săptămâni înainte de summitul mondial dedicat climatului de la Copenhaga, Ban a afirmat că „nu poate exista o securitate alimentară fără o securitate climatică“. Directorul general al FAO, senegalezul Jacques Diouf, îmbrăcat în veşminte tradiţionale, a deschis summitul printr-un scurt discurs în care a calificat această întâlnire drept „capitală“, datorită „prezenţei a numeroşi şefi de stat sau de guvern“. În afară de Papa Benedict al XVI-lea, lideri veniţi în principal din Africa, Asia şi America Latină au răspuns invitaţiei lansate de FAO. Dintre marile ţări industrializate din G8, doar Italia este prezentă la summit.