Alimente pentru pelerini de la enoriaşii din Andrieşeni
A devenit o tradiţie ca, la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, parohia Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1, să vină cu alimente pentru pelerinii care aşteaptă la rândul format. Pe lângă sarmale, oamenii primesc un pahar cu ceai sau cafea. Această activitate este organizată la iniţiativa părintelui paroh Mihai Cepeliuc. „Împreună cu enoriaşii din parohie, am reuşit să facem aproape 400 de pachete cu sărmăluţe şi pâine de casă. Pentru ca oamenii să se mai încălzească, am adus ceai şi cafea. Suntem mulţumiţi sufleteşte pentru că putem să facem un mic dar celor care se ostenesc la rândul format. Dacă nu putem sta la rând, măcar avem nădejde că cei care primesc acest dar se roagă şi pentru noi când ajung la racla Cuvioasei“, a declarat Teofana Cepeliuc, coordonatorul activităţii. (C.C.)