Alimente pentru persoane nevoiașe și daruri pentru copii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, au fost dăruite, în perioada 22-23 februarie a.c., zeci de pachete ce conțin alimente generale de consum pentru persoane ce provin din medii sociale defavorizate din municipiul Arad. „Aceste activități social-filantropice sunt rezultatul implicării comune a diverselor asociații din municipiul Arad care manifestă solidaritate cu activitățile pastoral-sociale ale Bisericii. Ele sunt de mare ajutor persoanelor vulnerabile, deoarece le asigură hrana necesară pentru a depăşi perioada dificilă de iarnă. În contextul în care ponderea persoanelor ameninţate de sărăcie sau excluziune socială devine o problemă pentru societate, acțiunile de acest gen sunt de un real folos”, a menționat arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonatorul proiectului. Printre beneficiari s-au numărat chiar și tineri fără un loc de muncă, pensionari cu pensii foarte mici și persoane cu pensii de boală. De asemenea, în cadrul proiectului social-filantropic „O inimă care vede”, demarat de către Arhiepiscopia Aradului, în această perioadă mai mulţi copii din Arad au primit articole de îmbrăcăminte noi și accesorii personale. „Articolele de îmbrăcăminte dăruite sunt în mare parte cele de sezonul rece (pulovere, pantaloni, echipament sportiv, șosete, cămăși, hanorace, veste) și de acestea au beneficiat copii arădeni din familii cu o situație socială precară sau familii cu părinți bolnavi. Articolele au fost dăruite de instituții de drept privat de profil care au venit în sprijinul proiectului social-filantropic «O inimă care vede», proiect care încearcă să aducă împreună diversitatea și complementaritatea tuturor formelor de activitate socială pentru o prezență dinamică și reală a misiunii creștine în viața credincioșilor”, a mai precizat arhim. Teofan Mada.