Alimentele de la UE rămase în stoc vor fi redistribuite
Pachetele alimentare din Programul european 2014, rămase în stoc, destinate persoanelor vulnerabile vor fi redistribuite prin compensări între primării din acelaşi judeţ sau judeţe diferite.
Potrivit documentului adoptat marţi de Guvern şi citat de Agerpres, vor putea beneficia de suplimentare doar persoanele care au primit anterior ajutoare alimentare, fie pe lista de cupoane, fie pe lista suplimentară, dar vor fi acordate maximum două cutii de ajutoare alimentare de fiecare persoană, cu acelaşi număr de pachete pentru toţi beneficiarii din cadrul unei localităţi. Lista în baza căreia vor fi distribuite cantităţile suplimentare va fi avizată de primarul localităţii.
Populaţia care face parte din categoriile eligibile pentru a beneficia de aceste ajutoare alimentare include grupuri excluse de pe piaţa forţei de muncă, din sistemul de educaţie, sănătate, locuinţe şi alte servicii. (Oana Nistor)