Altar de jertfă sfinţit la Mănăstirea Hadâmbu
Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi a fost ieri loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi care au participat la sfinţirea altarului de vară închinat Izvorului Tămăduirii. Lăcaşul de închinăciune, aflat lângă biserica monument a străvechii aşezări monahale, a fost târnosit de PS Calinic Botoşăneanul şi de PS Ioachim Băcăuanul. Credincioşii au trecut prin sfântul altar şi au cinstit, aşa cum este tradiţia, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, mai ales că sărbătoarea de ieri a fost închinată Născătoarei de Dumnezeu.
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, au sfinţit ieri altarul de vară al Mănăstirii Hadâmbu. Sfântul lăcaş a fost ridicat între anii 1994-1995, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Lăcaşul de închinăciune, pictat de picorul Dan Gogu din Bucureşti, este locul unde pe timpul verii, atunci când vremea este frumoasă, se oficiază Sfânta Liturghie, dar şi alte slujbe ale Bisericii. În dangătul clopotelor şi al cântării „Pre stăpânii“, PS Calinic Botoşăneanul şi PS Ioachim Băcăuanul au fost întâmpinaţi la intrarea din curtea bisericii monument a mănăstirii. Cei doi ierarhi au mers apoi în sfântul lăcaş în care se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului pentru a se închina. Altarul de vară ridicat în cinstea Izvorului Tămăduirii a fost sfinţit atât la interior, cât şi la exterior. Credincioşii au intrat în paraclis pentru a se închina sfintei mese şi pentru a săruta Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce. Oamenii au mers şi în celelalte lăcaşuri de închinare de la Mănăstirea Hadâmbu: Biserica „Naşterea Maicii Domnului“, Biserica „Acoperământul Maicii Domnului“ şi Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae“.
Distincţii pentru binefăcătorii altarului de vară
Sfânta Liturghie a fost săvârşită de PS Calinic Botoşăneanul şi de PS Ioachim Băcăuanul, alături de soborul de preoţi şi diaconi, pe o scenă amenajată în curtea aşezării monahale. Din soborul slujitorilor au făcut parte părinţi stareţi şi preoţi parohi din toată Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Slujba s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de credincioşi. La acest moment de sărbătoare au venit mulţi dintre fiii duhovniceşti ai arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, care ajută aşezarea monahală în lucrarea misionară şi mai ales social-filantropică. Pelerinilor prezenţi la Sfânta Liturghie li s-au adăugat copiii de la şcoala din localitate, însoţiţi de cadrele didactice. PS Calinic Botoşăneanul şi PS Ioachim Băcăuanul, împreună cu soborul de preoţi şi diaconi, au oficiat în continuare Agheazma mică din ziua Izvorului Tămăduirii. PS Calinic Botoşăneanul a acordat prof. univ. dr. Vasile Burlui distincţia „Sfântul Ierarh Dosoftei“, din partea Înalt Preasfinţitului Teofan. De asemenea, Vasile şi Ana Onică au primit Distincţia de vrednicie „Ştefan cel Mare şi Sfânt“.
Mesaj scripturistic, dogmatic şi liturgic în pictura noului altar
În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, PS Ioachim Băcăuanul a apreciat că Mănăstirea Hadâmbu străluceşte ca o oază de har şi de binecuvântare pentru cei care vin să se roage cu multă credinţă. În acelaşi timp, Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului a subliniat că în cadrul slujbei preoţii şi credincioşii şi-au amintit de mesajul Învierii. „Acum 2000 de ani, fiecare dintre noi cei botezaţi am primit un mandat. Noi Îl căutăm pe Hristos Cel Înviat, pe care Îl recunoaştem prin semnele dragostei Sale. În cadrul Sfintei Liturghii oficiate astăzi, Hristos a venit în chip tainic şi nu personal. Pâinea euharistică este semnul prezenţei reale şi substanţiale a lui Hristos. Învierea lui Hristos nu se demonstrează cu argumente raţionale“, a spus PS Ioachim Băcăuanul, care i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi să fie făclierii luminii şi apărătorii valorilor credinţei noastre strămoşeşti. Părintele stareţ Nicodim Gheorghiţă a făcut la final o descriere a altarului de vară sfinţit de cei doi ierarhi din Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în care a amintit de registrele pictate în interior şi de arhitectura sfântului lăcaş. „Registrul pictat în altarul nostru de vară se întâlneşte în foarte puţine biserici, având mesaj scripturistic, dogmatic şi liturgic“, a spus arhim. Nicodim Gheorghiţă, care a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru că i-a delegat pe PS Calinic Botoşăneanul şi pe PS Ioachim Băcăuanul să sfinţească lăcaşul de închinăciune şi să oficieze Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hadâmbu. Gândul de recunoştinţă al părintelui Nicodim s-a îndreptat apoi către toţi cei care ajută prin diferite feluri Mănăstirea Hadâmbu. Toţi pelerinii au luat apă sfinţită şi au participat apoi la o agapă frăţească.