Altar de vară ridicat la ISU Maramureş

Data: 07 Septembrie 2012

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a sfinţit noul altar de vară, ridicat în incinta Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, unde a liturghisit şi a predicat.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, preotul slujitor în această instituţie, angajat al SMURD ca paramedic pr. Nicolae Zola, cu a cărui implicare responsabilă s-a ridicat altarul de vară, a primit rangul de sachelar, iar cei care au contribuit la realizarea lui, în frunte cu col. Ioan Pop - inspector-şef al ISU Maramureş au primit diplome de vrednicie. Tot cu această ocazie, PS Iustin Sigheteanul a sfinţit o frumoasă pictură reprezentând Învierea Domnului, aşezată în holul instituţiei. (Pr. Ştefan Cristian)