Alte retrageri de pe piața furnizării de gaze
Riscul de a se crea blocaje în piaţa de gaze este destul de mare şi alţi trei furnizori se pregătesc să abandoneze circa 30.000 de clienţi, în contextul în care nu există încă normele de aplicare a legii privind compensarea facturilor, a afirmat vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege. El a arătat că majoritatea furnizorilor nu au emis încă facturile aferente lunii noiembrie, din lipsa normelor de aplicare, deşi legea se aplică de la 1 noiembrie. Probleme sunt şi în cazul furnizorilor de ultimă instanţă (FUI), care sunt obligați să preia consumatorii care rămân fără furnizor. „Vedem că deja 7 sau 8 companii s-au retras din piaţă şi, oricât de mare ar fi un FUI, să preia zeci de mii de clienţi de pe o zi pe alta este un efort financiar mare şi un risc greu de asumat”, a spus oficialul. (C. Z.)