Alunecări de teren în Orşova
Cele trei puncte critice din municipiul Orşova, unde s-au produs, săptămâna trecută, alunecări de teren care au avariat o stradă şi au pus în pericol siguranţa mai multor imobile, au fost expertizate, luni, de o comisie formată din reprezentanţii autorităţilor locale, judeţene şi ale ISU Mehedinţi. În urma analizelor efectuate la faţa locului, s-a ajuns la concluzia că trebuie urgent identificate soluţii de stopare a fenomenului şi de reabilita-re a taluzurilor afectate de infiltraţiile de ape pluviale, pe care sunt construite două garaje, şase vile, cinci case şi o infrastructură rutieră. „Am făcut constatările de rigoare şi am ajuns la concluzia că, dacă nu se va interveni pentru stabilizarea versanţilor, există riscul producerii unor pagube materiale şi chiar pierderi de vieţi omeneşti“, a de-clarat Ion Cunicel, director al Secţiei de Drumuri Naţionale Orşova. Potrivit sursei citate, o situaţie asemănătoare se înregistrează între kilometrii 1 şi 4 ai drumului naţional DN57, în carosabil apărând fisuri ce pot afecta circulaţia rutieră pe această arteră, care face legătura municipiului Orşova cu localităţile din Clisura Dunării.