„Am dat identitate bisericii prin aşezarea crucilor pe turle“
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi, a sfinţit marţi, 28 decembrie, crucile ce vor fi aşezate pe turlele Bisericii "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" din parohia Lecca, Protopopiatul Bacău.
În cadrul slujbei sfinţirii clopotelor, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a rostit un cuvânt de învăţătură în care a remarcat că prin aşezarea crucilor pe turlă noul sfânt lăcaş a primit identitate. "Am venit pentru a stimula această comunitate, situată într-o zonă defavorizată, în aceste zile aflate sub binecuvântarea Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Am dat identitate bisericii prin aşezarea crucilor pe turle şi, totodată, prin aceasta, i-am încurajat pe credincioşi să ducă mai departe osteneala, alături de preotul paroh Nicolae Lambru", a spus PS Ioachim Băcăuanul. Cultul Sfântului Voievod în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a explicat că prin aşezarea lăcaşului de cult al parohiei Lecca sub ocrotirea Sfântului Ştefan cel Mare se doreşte o întărire a cultului Binecredinciosului Voievod în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, eparhie în care există în momentul de faţă mai multe lăcaşuri de cult ce-şi serbează patronul spiritual pe 2 iulie. "Dorim să întărim cultul Sfântului Ştefan cel Mare întrucât este născut în această eparhie, la Borzeşti. Din anul ştefanian 2004, s-au organizat numeroase evenimente spiritual-culturale închinate Sfântului Voievod al Moldovei. În eparhia noastră sunt cinci biserici şi o mănăstire cu hramul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, între care se află şi cea din parohia Lecca", a mai spus PS Ioachim Băcăuanul. Piatra de temelie s-a pus pe 2 iulie Piatra de temelie a Bisericii "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" a fost pusă de PS Ioachim Băcăuanul, pe 2 iulie 2007. În prezent sfântul lăcaş este acoperit, urmând ca anul viitor să fie întreprinse mai multe lucrări: acoperirea cu tablă, realizarea tencuielilor, montarea tâmplăriei. La ridicarea lăcaşului de închinăciune au contribuit enoriaşii din parohie şi autorităţile locale. După cum ne-a relatat pr. paroh Nicolae Florin Lambru, în prezent sfintele slujbe se oficiază în biserica monument istoric din lemn, care datează din 1756.