„Am venit cu toţii la Mănăstirea Neamţ pentru a ne adăpa sufletele de Dumnezeu“
Pentru credincioşii din Moldova şi nu numai, praznicul Înălţării Domnului are o însemnătate duhovnicească specială, legată de serbarea hramului Mănăstirii Neamţ, vestita ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Şi în acest an, sărbătoarea a adunat mii de pelerini care au participat la slujbele Aghesmei, a Sfintei Liturghii şi a Parastasului pentru eroii neamului românesc, oficiate de către Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, şi de Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Credincioşii prezenţi la hramul aşezării monahale nemţene au participat la slujba de Sfinţire a Apei, săvârşită după tradiţie în faţa agheasmatarului şi sub binecuvântarea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă în procesiune din biserica mare a mănăstirii. Preasfinţitul Emilian Lovişteanul a adresat la finalul slujbei de Sfinţire a Apei un cuvânt de binecuvântare în care a arătat că "sufletul nostru a însetat de Dumnezeu şi de aceea, şi în această dimineaţă de praznic împărătesc, am venit cu toţii la Mănăstirea Neamţ, cler şi popor, pentru a ne adăpa sufletele de Dumnezeu". După ce credincioşii au primit binecuvântarea divină prin stropirea cu agheasmă, soborul de slujitori a mers în procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului către locul special amenajat pentru săvârşirea Sfintei Liturghii. Într-un cadru solemn, cei patru ierarhi au săvârşit Sfânta Liturghie, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ, dirijat de pr. prof. Viorel Laiu, cor care la sfârşitul Sfintei Liturghii a intonat şi câteva cântece patriotice. Predica din cadrul slujbei arhiereşti a fost ţinută de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a vorbit despre însemnătatea Înălţării Mântuitorului Hristos din punctul de vedere al restaurării neamului omenesc. Spre finalul predicii, IPS Mitropolit Teofan i-a pomenit pe vrednicii înaintaşi, ctitori şi vieţuitori ai lavrei monahale nemţene. (Tudorel Rusu)